Cupluri în vârstă și cupluri tinere, dansând. Ai observat vreodată prin ce se diferențiază felul în care dansează? Cuplurile în vârstă par să danseze mai ales împreună – prin urmare practică preponderent dansuri de societate (vals, tango etc). Cuplurile tinere par să danseze mai ales separat, unul în fața celuilalt – prin urmare aleg mai ales dansurile care nu implică prea mult contact fizic și mișcare în tandem.
Ce impact are asupra noastră felul în care dansăm – atât la nivel individual, cât și la nivel de cuplu?
Tu când ai dansat ultima oară cu partenerul tău de viață? Cum te simți atunci când dansați împreună?
Ce roluri îndeplinește dansul în viața noastră de cuplu?
DANSUL REFACE ȘI CONSOLIDEAZĂ LEGĂTURA SUFLETEASCĂ DINTRE PARTENERI
Când oamenii dansează împreună, dansul deschide calea de manifestare a emoțiilor, prin care se realizează legătura sufletească dintre parteneri. Contactul fizic crește calitatea apropierii sufletești. Dansând împreună, ne redescoperim – atât pe noi înșine, cât și pe noi, în calitate de cuplu. Dansând împreună ne este reactivat sentimentul de apartenență – care este una dintre nevoile psihologice vitale ale omului. Senzația de apartenență este una dintre cele mai de seamă surse de iubire și putere din viața noastră. Prin refacerea legăturii sufletești dintre noi, ajungem să fim din nou conștienți de dorințele și nevoile celuilalt, de speranțele și visele fiecăruia. Ni se retrezește sentimentul de recunoștință unul față de celălalt, care, la rândul său, ne face să fim generoși unul cu altul. Atenția pe care ne-o acordăm în acele momente ne consolidează încrederea de sine și încrederea în celălalt.
DANSUL NE ÎNVAȚĂ SĂ LUCRĂM ÎN ECHIPĂ
Viața împreună este o viață de echipă. Viața este deja un dans, care merge bine dacă exersăm mișcările împreună. Dansând împreună învățăm să ne sincronizăm mișcările și trăirile. Învățăm să facem pasul înainte când celălalt îl face înapoi, cum să conducem și când să ne lăsăm conduși, învățăm să simțim, să intuim, să compensăm, să echilibrăm. Iar pentru toate acestea trebuie să fim atenți unul la celălalt, să reacționăm unul la celălalt, să ne coordonăm gesturile și acțiunile. Dansând împreună învățăm acceptare, respect, cooperare.
Eu am făcut doar ce făcea Fred Astaire,
numai că mergând cu spatele și pe tocuri.
GINGER ROGERS
DANSUL CREȘTE ATRACTIVITATEA ȘI ÎNCREDEREA
Dansul este una dintre cele mai autentice și eliberatoare manifestări de sine. Manifestarea de sine, dar împreună cu omul iubit, ne redeschide ochii la calitățile și trăsăturile sale, cu care poate atât de mult ne-am obișnuit încât am ajuns să nu le mai vedem sau am ajuns să le trecem cu vederea, crezând că ni se cuvin sau că vin de la sine – motiv pentru care poate nu le mai apreciem, nu mai suntem recunoscători pentru ele. Dansând împreună îl redescoperim pe omul iubit.
La asta se adaugă satisfacția pe care o simțim atunci când realizăm ceva împreună, bucuria de a duce un lucru la bun sfârșit, de a ne îndeplini un scop. Munca în echipă și satisfacțiile trăite împreună cresc calitatea și durabilitatea vieții de cuplu, pentru că ne fac să ne simțim bine împreună și să ne consolidăm încrederea în forța și capacitatea pe care o avem de a crea în mod durabil realitatea noastră comună.
DANSUL ESTE UN MOD PLĂCUT DE A PETRECE TIMP ÎMPREUNĂ
Dansul este un mod plăcut de a face mișcare. Eliberarea de endorfine ne face fericiți. Dansând împreună, suntem fericiți împreună! Ne concentrăm unul asupra celuilalt. Nu mai putem fi atenți la alte lucruri, așa că suntem prezenți numai acolo, unul pentru celălalt – ceea ce face ca acel moment să fie special, autentic, intens, frumos. În suflet și în cuplu renaște iubirea, senzualitatea, pasiunea, grija, înțelegerea, romantismul, realismul.
Cuplurile care dansează împreună rămân împreună, se spune. Să dansăm, așadar! Pentru a ne simți bine împreună, mai mult decât pentru a arăta bine împreună.
Prin dans, eu nu vreau să demonstrez nimic.
Pur și simplu…dansez.
FRED ASTAIRE