Muzica face parte din viața noastră a tuturor și este prezentă în cele mai importante momente pe care le trăim. Cu toții ne bucurăm de efectele benefice ale muzicii însă nu conștientizăm întotdeauna faptul că muzica poate fi folosită ca și instrument terapeutic.
Vârsta a treia este însoțită de multe ori de probleme de sănătate fizice sau psihice și de izolare socială iar muzica poate deveni un sprijin real pentru problemele cu care se confruntă vârstnicii.
Iată câteva din beneficiile pe care muzica le aduce în viața vârstnicilor și pe care le urmărim și noi folosind muzica atât în cadrul sesiunilor de ergoterapie cât și prin sistemul audio care permite difuzarea muzicii pe tot parcursul zilei, în toate spațiile interioare comune al Rezidenței:
Beneficii asupra stării de sirit
Muzica crează emoții pozitive și reduce astfel nivelul de stres și anxietate. Vârstnicii capătă astfel o nouă percepție, îmunătățită asupra calității vieții.
Într-un context în care se ascultă muzică sau, cu atât mai mult când vârstnicii cântă împreună o melodie cunoscută, barierele sociale sau culturale dispar și felul în care interacționează unii cu ceilați se schimbă. Vârstnicii devin mai implicați și mai dornici să dezvolte relații sociale.
Beneficii asupra sănătății
Muzica contribuie la reducerea intensității durerii resimțite de organism și diminuează perioada de recuperare în urma unei traume sprijinind astfel tratamentul medicamentos recomandat.
Muzica întărește motivația vârstnicilor de a participa activ la sesiunile de recuperare neuromotorie sau la alte activități care îmbunătățesc mobilitatea și coordonarea, cum ar fi dansul.
Beneficii asupra memoriei
Melodiile pot fi asociate cu un eveniment, un loc, o anumită emoție sau perioadă de timp, ceea ce ne transpune în trecut, stimulând astfel activitatea cerebrală.
Persoanele diagnosticate cu Alzheimer reacționează la auzul unei melodii cunoscute, cu însemnătate pentru ei, fredonând fragmente din aceasta chiar dacă în mod uzual nu reușesc să se mai exprime verbal.
Pentru noi este foarte clar că muzica trebuie să facă parte din viața vârstnicilor, indiferent dacă aceștia sunt îngrijiți acasă sau într-o instituție specializată:
- Creați o listă cu melodiile preferate ale părintelui dvs și asigurați-vă că îi sunt la îndemână (dacă se află în grija noastră vom fi bucuroși să o cunoaștem și să o difuzăm)
- Încurajați-i să cânte împreună cu Dvs șlagăre din perioada tinereții lor
- Prezentați-le avantajele internetului – pe YouTube au acces la concerte cu artiști vechi și noi, și mulți vor fi bucuroși să învețe lucruri noi și să aibă o preocupare.
Muzica este una din plăcerile pe care ni le putem oferi la orice vârstă. Să nu-i privăm pe părinții noștri de o astfel de bucurie!