fbpx
Măsuri de siguranță preventive pentru rezidenți și vizite. Află mai multe

28 iul., 2021

Stai de vorbă cu părinții tăi, bucură-te cât mai mult de ei

Ți i-ai imaginat vreodată pe părinții tăi pe vremea când erau mai tineri decât ești tu acum? Ai stat vreodată de vorbă cu ei nu ca de la copil la…

Ți i-ai imaginat vreodată pe părinții tăi pe vremea când erau mai tineri decât ești tu acum? Ai stat vreodată de vorbă cu ei nu ca de la copil la părinte, ci ca de la om la om?

PĂRINȚII TĂI AU FOST, CÂNDVA, MAI TINERI DECÂT TINE

Laureat al Premiului Nobel în anul 1957, scriitorul Albert Camus și-a pierdut tatăl în primul an de viață, în bătălia de pe Marna. În romanul său autobiografic Primul om, rămas neterminat, Camus vorbește despre copilărie și primii ani de școală, despre iubirea fiului pentru mama sa, despre puterea soarelui și a mării, despre colonialism, despre efectele războiului. Și mai vorbește Camus despre căutarea tatălui, al cărui mormânt l-a găsit, în cele din urmă, și unde a avut o revelație.

Albert Camus

„Citi pe mormânt data naşterii tatălui său, pe care descoperi cu prilejul acela că n-o cunoştea. […] Brusc, îl izbi un gând care-l zgudui aproape fizic. El avea patruzeci de ani. Omul înmormântat sub lespedea aceea, şi care fusese tatăl său, era mai tânăr decât el. Şi valul de tandreţe şi de milă care-i umplu brusc inima nu era mişcarea sufletească ce-l poartă pe fiu spre amintirea tatălui dispărut, ci compasiunea emoţionată pe care un om matur o resimte în faţa copilului …”

I-AI PRIVIT VREODATĂ PE PĂRINȚII TĂI ALTFEL DECÂT CU OCHI DE COPIL?

La început, cu toții am cunoscut lumea adulților privind-o prin ochi de copil. Pe atunci, adulții erau mereu mai mari decât noi. Apoi am devenit și noi adulți, dar părinții noștri au rămas mereu mai mari decât noi. Acum sunt mai bătrâni decât noi.

Dar au fost și mai tineri decât noi. Nu-i așa că uneori e greu să ni-i imaginăm astfel? Și nu-i așa că uneori e greu să ni-i imaginăm altfel decât fiind părinții noștri? E greu să ne gândim la ei dincolo de rolul de părinte. Ce s-ar întâmpla dacă uneori i-am privi ca pe ființe de sine stătătoare, aflate pe drumul vieții lor – un drum cu propriile văi și urcușuri, scurtături și ocolișuri, care este când mai drept, când mai întortocheat, de care te poți rătăci și la care te poți întoarce? Oare ce s-ar întâmpla dacă uneori am sta de vorbă cu părinții noștri nu ca de la copil la părinte, ci ca de la om la om?

Am putea vorbi cu ei despre lucruri pe care noi de-abia acum le putem înțelege cu adevărat și despre care ei de-abia acum ne pot vorbi cu adevărat. Putem sta de vorbă despre viață, despre ce e autentic, curat, valoros și important, despre cum se muncește, cum se iubește, despre cum se construiește o prietenie și cum se trăiește o căsnicie, despre cum înțeleg ei anumite aspecte și cum văd ei diverse situații de la înălțimea viziunii de perspectivă pe care o au acum.

I-am înțelege pe părinții noștri mai bine. Am înțelege mai bine ce au trăit, cum au trăit, ce au visat, ce au sperat, ce decizii au luat, ce i-a durut, ce au pierdut, ce bucurii au avut și cum le-a fost atunci când nu au știut ce să facă sau când au riscat. Și am ierta ce este de iertat, am găsi lucruri noi de iubit. Am descoperi la ei ceea ce, poate, nu văzusem până atunci.

Am învăța lucruri noi despre viață. Priviți prin ochi de copil, părinții sunt responsabili pentru toate; sunt mai iubitori sau mai reci; când le știu pe toate, când se fac vinovați de ceva; când ne îndrumă, când ne rătăcesc. Dar când îi privim ca de la om la om, atunci facem loc pentru tot ce-i omenesc în ei și îi putem privi cu înțelegerea, curiozitatea, interesul și compasiunea unui adult. Prin intermediul experiențelor lor vom afla lucruri noi despre viață, despre lume, despre noi.

Ne-am înțelege mai bine pe noi înșine. Cu cât știm mai multe despre viață și ce e omenesc, cu atât mai bine ne cunoaștem și ne înțelegem pe noi înșine. Asta ne dă putere, curaj și respect de sine, ne ajută să ne iubim mai sănătos, să fim mai autentici și să trăim mai liber. În plus, descoperind lucruri noi la părinții noștri, vom înțelege mai bine care sunt rădăcinile comune din care ni se trag trăsăturile sufletești, personalitatea, talentele, caracterul, modul în care simțim, facem alegeri, ne luptăm, sperăm și iubim. Pare incredibil, pe alocuri, în câte nevăzute feluri ne asemănăm.

Am avea o relație poate chiar mai apropiată și mai caldă cu părinții noștri.

Am înțelege mai bine și am prețui mai mult rolul pe care îl au seniorii în viața noastră, a tuturor, și am avea mai mare grijă să creăm condițiile necesare pentru ca ei să și-l poată îndeplini.

STAI DE VORBĂ CU PĂRINȚII TĂI, DAR NU NUMAI CA DE LA PĂRINTE LA COPIL, CI ȘI CA DE LA OM LA OM

Regizorul Francesco Carrozzini a realizat un film documentar despre mama sa, Franca Sozzani, care a fost Redactor-Șef al revistei Vogue din Italia, între anii 1988-2016. Folosindu-se de modă pentru a pune în discuție probleme globale și civice importante, Franca a transformat revista Vogue dintr-o revistă comercială într-o revistă de artă și idei. ”La apariția fiecărui număr al revistei mă pregăteam să fiu concediată, pentru că știam că ce fac eu este o pregătire pentru viitor”, a spus Franca.

Franca Sozzani

La finalul documentarului pe care l-a realizat despre mama sa, Francesco Carrozzini își exprimă bucuria și mulțumirea că și-a făcut timp să petreacă mai mult timp cu mama lui. Au vorbit mult, au râs și au povestit. A cunoscut-o mai bine, a înțeles-o mai bine – ca femeie, ca om.

Stai de vorbă cu părinții tăi, bucură-te cât mai mult de ei, gândește-te ce vrei să știi de la ei și despre ei. Asta îți va face aduce liniște sufletească, înțelepciune, îți va face viața mai bună și mai frumoasă, mai bogată și mai interesantă.

Tu ce l-ai întreba pe tatăl tău? Ce ai ruga-o pe mama ta să-ți povestească?