Numeroasele exemple de focare de infectare cu SARS-CoV-2 din diferite centre de îngrijire din țară și din străinătate ne-au demonstrat că pericolul pe care îl reprezintă acest virus pentru vârstnici trebuie gestionat cu atenție maximă.
Pe 17 septembrie, ne implicăm în limitarea răspândirii COVID-19 în comunitatea noastră, lansând broșura „MANAGEMENTUL CRIZEI EPIDEMIOLOGICE GENERATE DE COVID-19 ÎN REZIDENȚELE PENTRU VÂRSTNICI”, primul instrument-ajutor pentru centrele de îngrijire a vârstnicilor din județul Mureș și din restul țării.
La evenimentul de lansare, care va avea loc cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii coronavirusului, ne vor fi alături reprezentanți ai DSP Mureș, medici epidemiologi și de alte specialități, reprezentanți ai Primăriei Sânpaul și jurnaliști.
Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest demers, care va ajuta la limitarea răspândirii COVID-19 în comunitatea noastră.