În fiecare an, în luna mai are loc aniversarea Rezidenței Valea Izvoarelor. Anul acesta am împlinit 6 ani de la înființare: 6 ani de când am pus bazele unui nou sistem de îngrijire în Transilvania; 6 ani în care au trecut pragul Rezidenței peste 700 de seniori, alături de care am trăit momente frumoase și am creat amintiri care ne-au rămas adânc întipărite în minte, dar și în suflet. Fiecare senior pe care l-am îngrijit, dar și personalul fidel și dedicat misiunii noastre, au contribuit la dezvoltarea Rezidenței Valea Izvoarelor așa cum este ea în prezent.
Ne-am fi dorit să aniversăm Ziua Rezidenței împreună cu dumneavoastră, familiile rezidenților și cu toți angajații și familiile lor, dar, pentru că pericolul COVID-19 nu a trecut, este nevoie să respectăm în continuare măsuri de distanțare. Așadar, ne-am bucurat de acest eveniment noi, cei prezenți la Valea Izvoarelor zi de zi: membrii echipei împreună cu rezidenții. Ne-am pregătit cu zeci de baloane, decorațiuni, concursuri cu premii, muzică, șampanie și surpize dulci pregătite de bucătăresele noastre.
Ne-am distrat atât de bine încât, dacă regulile de distanțare socială recomandate de autorități vor continua să se relaxeze, vom organiza o nouă petrecere, la care vom invita atât familiile seniorilor, cât și pe cele ale angajaților.
Suntem onorați de încrederea pe care ne-o acordați în fiecare zi în care alegeți Rezidența Valea Izvoarelor drept partenerul dumneavoastră în grija pentru părinți și bunici. Vă mulțumim!