CARE ESTE VIOARA TA?

„Jurjac primi darul cu mirare. Era o mică vioară de jucărie, cu trei coarde, dar, față de singura coardă pe care o închipuise el din ață, s-ar fi chemat că e un progres. Băiatul măsură instrumentul de la un capăt la celălalt, își privi tăcut părinții care așteptau zâmbetul de mulțumire, apoi, liniștit, aruncă vioara de pământ și o sparse. După aceea o puse pe foc.
– Nu vreau vioară de jucărie, spuse George Enescu. Vreau vioară adevărată.”
[„Povestiri despre George Enescu”, Ionel Hristea, Editura Tineretului, 1963]

Care este „vioara” ta? În viața ta, ce lucru nu poate fi decât adevărat?
Acela este lucrul despre care vei învăța cel mai multe. Tot acela este lucrul despre care vor învăța și ceilalți multe de la tine. E important să fii un exemplu bun, iar uneori e necesar chiar să fii un mentor bun. Cu toții vrem să trăim într-o lume mai bună.

Gândește-te un pic la tine, pe când aveai 8 ani, sau 14, sau 17, sau 22, sau 30. Ce simți, văzându-te cum erai atunci? Ce-ai vrea să-i spui acelui tânăr?

Crezi că pentru a fi mentor trebuie să fii un mare profesionist, cu un talent extraordinar, recunoscut de lumea întreagă? Nici vorbă. Trebuie să fii un om bun. Este cel dintâi și cel mai de seamă lucru pe care un tânăr îl are de învățat: cum să fie un om bun, cum să iubească viața și să o trăiască cu bucurie, îngrijind-o ca pe o grădină din care sunt roade de cules – cu respect pentru timp și pentru anotimpuri, pentru vreme și pentru vremuri.

Citește și: Care sunt darurile înaintării în vârstă? Aflăm de la Jane Fonda și Beethoven

FII OMUL DE CARE AVEAI NEVOIE CÂND ERAI TÂNĂR

Fii atent la tineri. Adeseori, tinerii sunt timizi sau nu sunt deloc conștienți de valoarea lor sau de faptul că merită atenție și grijă. Poate știu să se facă văzuți, poate nu. Poate au curajul să ceară îndrumare, poate nu. Dar tu nu ai voie să nu îi vezi, să treci indiferent pe lângă ei sau îi înveți să fie indiferenți.

Folosește-te de experiența ta pentru a le da încredere. Învață-i să aibă curaj. Nu le transmite temerile tale, ci, eventual, cum să se lupte cu ele. Trezește în ei speranța, încrederea, conștiința puterii și a talentului lor. Învață-i să-și activeze inspirația, să-și descopere și să-și construiască reziliența.

Nu-i reduce la ceea ce nu-ți place. Vezi ce abilități au. Nu le nesocoti și nu le ignora talentul dacă se întâmplă ca talentul lor să nu-ți fie ție de folos sau dacă abilitățile lor nu se numără printre valorile tale. Dacă nu-i poți tu îndruma, atunci îndrumă-i către cineva care poate.  Pune preț pe valoarea lor, spune-le o vorbă bună.

Nu-i reduce la ceea ce-ți place. Privește-i holistic. Ajută-i să se vadă în întregime, să se cunoască și ca oameni, nu numai ca profesioniști. Ajută-i să-și descopere și să-și accepte toate fațetele personalității și ale umanității lor și să înțeleagă ce e bun în toate.

Respectă-le identitatea. Tânărul nu trebuie să fie ca tine, ci trebuie să fie ca sine. Ajută-l să devină conștient de sine însuși, de darurile sale. Inspiră-i curajul, naturalețea, acceptarea și asumarea propriului talent. Iar dacă un tânăr încă nu-și cunoaște talentul, dacă încă nu știe să și-l asume sau dacă are un alt talent decât cel preferat de tine, nu-l neglija. Nu asta e datoria ta.

Învață-i să-și conștientizeze, să-și acceseze și să-și dezvolte resursele. Astăzi, lumea se schimbă continuu și în mare viteză, nu se știe ce vor avea tinerii de făcut peste câțiva ani. Profesiile evoluează, multe apar, multe dispar. Ajută-i să-și dezvolte simțul identității, autenticitatea, încrederea, curajul, curiozitatea, pentru că acestea îi vor ajuta să de dezvolte și să se adapteze noilor realități.

Învață-i să caute și întrebări, nu numai răspunsuri și soluții. Ajută-i să nu se teamă de contradicții, să nu gândească în alb și negru. E important să înțeleagă complexitatea vieții și a meseriei, ca să nu se rătăcească printre îndoieli și neclarități, printre dezamăgiri și speranțe.

Fiți parteneri. Nu-i forma pe tineri doar ca instrumente pentru visurile sau ambițiile tale. Împarte cu ei scena, lasă-i la cârmă – sunt lucruri pe care numai așa le pot învăța.

Nu le sacrifica talentul pe altarul perfecțiunii. Mai important decât să fii perfect este să fii autentic. Mai importantă decât perfecțiunea este adevărul. De altfel, perfecțiunea adeseori îl depășește pe om și rareori este sensul vieții. Talentul ne-a fost dat ca instrument pentru viață și ca sursă de bucurie. Autenticitatea și bucuria sunt sursa noastră de inspirație și ne ajută să trăim o viață bună și frumoasă.

Arată-le calea. Dar nu le-o arăta nici atât de îngustă încât să nu-și poată desface aripile, nici atât de largă încât să se rătăcească sau să se risipească.

Inspiră-i să se bucure de lumina lor, nu-i orbi și nu-i umbri cu a ta.

Fii prezent și atent. Fii bun.

Citește și: Povești de viață de la iubiri de-o viață

Actorul Constantin Tănase spunea că „idealurile sunt ca stelele – nu poți ajunge la ele, dar te poți orienta.” Să ne orientăm după stele, așadar!

YEHUDI MENUHIN ȘI GEORGE ENESCU – UN TÂNĂR ȘI MENTORUL SĂU

Yehudi Menuhin, marele violonist al secolului al XX-lea, a studiat cu George Enescu, la Paris, de la vârsta de 12 ani. Au fost prieteni tot restul vieții. Au concertat mult împreună și mereu și-au fost unul altuia sursă de inspirație.  Întodeauna au vorbit unul despre celălalt cu multă afecțiune, cu smerenie și cu venerație.

„Enescu m-a subjugat înainte de a răsuna prima notă. Chipul său, atitudinea sa, părul negru, întreaga făptură, afirmau parcă, sus și tare, că aveai în față un om liber, puternic, neîncătușat de nimic, înzestrat cu spontaneitate, cu geniu creator, cu înflăcărare. Iar muzica lui, când a început să cânte, avea o incandescență care depășea tot ceea ce întâlnisem până atunci.”
[„Călătorie neterminată”, Yehudi Menuhin, Editura Muzicală, 1980]

„Timp de şapte ani, a petrecut, în fiecare an, câte o lună la mine. Îi predam ore de vioară în camera mea de hotel de la Bucureşti. Mai târziu, l-am trimis eu însumi la Busch, Kreisler şi Flesch, pentru ca nu cumva forţa personalităţii mele să îşi pună amprenta prea puternică pe cea a viitorului artist. Dar mereu, a revenit. Fusese un virtuoz deja la vârsta de 12 ani; la 15 era deja un artist matur. Mai încolo, nu prea mai aveam ce vorbi decât despre profunzimile stilului. Cred că… pot fi mândru de el.”
[„George Enescu. Interviuri din presa românească”, Ediție prefațată, îngrijită și adnotată de Laura Manolache, Editura Muzicală, 1988]