Astăzi trebuie să reînvățăm să facem bine lucruri care altădată veneau de la sine: cum să mâncăm, cum să ne odihnim, cum să muncim, cum să ne creștem copiii, cum să trăim, cum să îmbătrânim. Și mai avem de reînvățat ceva: cum să ne iubim seniorii!
Cum se face că am uitat ceva atât de important? Am uitat cum să ne iubim seniorii, pentru că felul în care alegem să trăim astăzi îi cam scoate pe seniori din țesătura vieții. Valorile societății, standardele și țelurile noastre afectează grav familia și comunitatea. Pe vremuri, când familia beneficia de timpul și de atenția omului, când între membrii familiei nu erau distanțe atât de mari, când comunitățile erau mai mici și mai unite, când îi cunoașteam pe oamenii împreună cu care și lângă care trăiam, seniorii făceau parte integrantă din viața noastră, a tuturor. Erau prezenți și vizibili, aveau rol în viața noastră, îi cunoșteam, ne erau dragi, îi respectam.
În cartea sa, Jurnalul unui fotograf, Emanuel Tânjală ne amintește de acele vremuri:
„Într-o iarnă, probabil prin luna decembrie, am intrat în casa unor rude din Colacu, pe care le-am găsit lucrând. Patru generații laolaltă, de la strănepoată la străbunică, fiecare ocupată cu câte ceva. Cele două războaie de țesut, strânse în timpul verii, stăpâneau acum aproape toată odaia. Mi s-a părut interesant cât de mult își doreau femeile în vârstă să transmită aceste meșteșuguri și cât de mult voia cea mică să învețe. Era o imagine festivă: țăranul român cinstea munca, o sărbătorea parcă. Nici în timpul iernii femeile nu aveau pauză. Își lucrau cu plăcere hainele și decorațiunile pentru casă. Torsul, țesutul, cusutul erau îndeletniciri care se transmiteau obligatoriu de la o generație la alta. Că mergeau la școală sau nu, că școala era în sat sau în altă localitate, fetele învățau să lucreze catrințe, ițari, cuverturi, cămăși, cojoace, ștergare, perdele. Am simțit că trebuie să captez momentul. Nu mă gândeam la artă pe atunci, ci numai la înregistrarea a ceea ce se întâmpla în acea odăiță. Simțeam că e o piesă mică, dar necesară, în puzzle-ul gigantic al istoriei.”
Emanuel Tânjală
Acum, seniorii sunt marginalizați, prin urmare cel mai adesea sunt absenți, iar când sunt prezenți nu-i cunoaștem așa că rareori interacționăm cu ei, rareori ne mai sunt dragi. Înstrăinarea și dezinteresul conduc la invizibilitate.
În cartea sa, Al doilea munte (The Second Mountain), David Brooks ne atrage atenția că trăim într-o cultură a fragmentării și a izolării sociale. Am construit tot felul de sisteme menite să ne facă viața mai ușoară, numai că acestea au luat de pe umerii omului responsabilitățile care îi erau sursă de conștiință de sine și prilej de apropiere de oameni, și care conduceau, inevitabil, la mai multă compasiune, înțelegere, respect și apreciere pentru ceilalți. Aveam, pe atunci, un mai bun simț al realității. Acum trăim într-o cultură a hiper-individualismului, a interesului personal și a exprimării de sine, care susține că împlinirea de sine se face separat de ceilalți. Problema nu este numai sociologică, umanitatea are o problemă morală.
Într-o lume care pune preț mai ales pe tinerețe, viteză, confort, divertisment și satisfacție imediată, pentru seniori ne mai rămân mai ales stereotipurile negative. Iar asta ne afectează pe toți: pe cei tineri – pentru că sunt îngroziți de bătrânețe și capătă o percepție denaturată despre înaintarea în vârstă și despre seniori, nu se mai bucură de aceștia și de valoarea lor, nu îi respectă sau uită de ei; pe seniori pentru că resimt și ei povara stereotipurilor negative, uită de aspectele pozitive și își pierd conștiința propriei valori, ceea ce le afectează percepția de sine, echilibrul emoțional și sănătatea.
Astfel, seniorii sunt ignorați în magazine, sunt trecuți cu vederea în locurile aglomerate, nu mai sunt luați în considerare la angajare, nu sunt implicați în proiecte și evenimente, adeseori sunt evitați sau tratați cu superioritate. Într-un grup de oameni de vârste diferite, seniorul este rareori privit și rareori i se vorbește.
Omul care nu este privit sau care este trecut cu vederea devine, așadar, invizibil. Este o experiență dureroasă, care afectează grav demnitatea și conștiința de sine, legăturile dintre oameni, viața și societatea, în ansamblu.
Fiecare om are nevoie să fie văzut și apreciat. Ce este de făcut?
„Vârsta nu are realitate decât în lumea fizică. Esența ființei umane rezistă la trecerea timpului. Viața noastră interioară este eternă, ceea ce înseamnă că spiritul nostru rămâne la fel de tânăr și de energic ca atunci când eram în floarea vârstei.” (Gabriel García Márquez, Dragoste în vremea holerei).
EȘTI SENIOR? CE POȚI FACE TU PENTRU TINE?
Fă-te vizibil. Bucură-te de vârsta ta și de darurile ei. Sărbătorește-ți înțelepciunea, experiența și împlinirile. Nu-ți mai ascunde părul alb, nu-ți mai ascunde ridurile, trage adânc aer în piept, ridică privirea. Fii implicat și interesat. Zâmbește. Continuă să ai obiective și idealuri. Fii activ. Fii apropiat de oameni. Fă-ți prieteni noi. Deschide-ți inima. Fii curios. Lasă-te surprins. Bucură-te de viață. Folosește-ți talentele pentru a te exprima și a te dărui. Ai grijă de tine cu înțelegere, cu drag și compasiune.
Citește și:
Care sunt darurile înaintării în vârstă? Aflăm de la Jane Fonda și Beethoven
Cum să-ți faci prieteni la vârsta a treia? Și o poveste cu Constantin Tănase și Charlie Chaplin
Pensionarea – nu o destinație, ci o nouă călătorie
Cum să fii un bun mentor? Inspirație de la Goerge Enescu și Yehudi Menuhin
EȘTI ÎN FLOAREA VÂRSTEI? CE POȚI FACE TU PENTRU SENIORI?
Privește-i pe seniori. Gândește-te la ei. Vorbește cu ei. Implică-i în viața ta. Implică-te în viața lor. Participă la construirea comunității. Pune accent pe și valorizează diversitatea de vârstă, în toate situațiile: la birou, în bloc, în cartier, în proiecte și evenimente, în investiții și în inovații. Nu susține discriminarea pe motive de vârstă, cu sau fără să-ți dai seama. Nu denigra înaintarea în vârstă. Nu te alătura mișcării anti-îmbătrânire. Fii atent la stereotipuri. Informează-te, empatizează, respectă. Fii atent, fii prezent. Fii conștient și responsabil.
Citește și:
Stai de vorbă cu părinții tăi, bucură-te cât mai mult de ei
Povești de viață de la iubiri de-o viață. Pictorul Andrew Wyeth
CE PUTEM FACE NOI – SOCIETATEA, AUTORITĂȚILE, COMPANIILE, ORGANIZAȚIILE, INSTITUȚIILE – PENTRU SENIORI?
Putem observa lipsa seniorilor din viața activă, marginalizarea lor. Ne putem gândi la ei – dar nu doar pentru a-i îngriji, ci pentru a-i pune în valoare, pentru a-i reimplica în viața oamenilor și a societății, pentru a ne bucura de ei. Putem direcționa și către ei idei și inovație, bani și afecțiune. Le putem oferi oamenilor bonusuri în timp (care să-i apropie de familie și de comunitate), nu numai bonusuri în bani (care-i țin la distanță de toți și de toate). Putem regândi ierarhia valorilor, ordinea priorităților. Putem crea produse, sisteme, servicii care să susțină echilibrul emoțional și social, comunitatea, legăturile dintre oameni, interacțiunea, timpul petrecut împreună, proiectele comune, viața echilibrată, sensul vieții. Putem redefini succesul, împlinirea, realizările. Ne putem recalibra individualismul, competitivitatea. Putem depune eforturi pentru a înlătura ignoranța, apatia, cinismul.
Lucrurile merg bine „de la sine” atunci când sunt respectate legile vieții și ale iubirii. Iar pentru asta multe se pot face. Tu ce vei face?
ÎN LOC DE ÎNCHEIERE
Filmul Str. Umanității nr. 8 (Stuck Together) începe prin a fi o comedie, dar devine repede o poveste plină de duioșie despre felul în care locatarii unei clădiri din Paris au ajuns să se cunoască, să se împrietenească și să se îndrăgească de-abia în pandemie, forțați de lockdown. Este un film despre câte lucruri frumoase avem de descoperit la ceilalți, despre cât de valoros și important este fiecare om (cu perfecțiunile și imperfecțiunile sale), despre cât de necesar este rolul fiecăruia în comunitate, despre importanța compasiunii, a acceptării și a bunei înțelegeri.
Filmul Stagiarul (The Intern), îl aduce pe Robert de Niro în rolul unui senior stagiar, care pune multe aspecte ale vieții moderne într-o altă lumină și ne reînvață despre bun simț și eleganță, despre cum se face un lucru bine, despre cavalerism, respect, înțelepciune, maturitate în gândire și simțire, despre masculinitate și feminitate, despre răspundere și asumare, despre nevoia de continuă învățare.
